Stiri Celebrități Totul despre Carmen Șerban: vârstă, înălțime, greutate, avere, familie și ocupație
Totul despre Carmen Șerban: vârstă, înălțime, greutate, avere, familie și ocupație

Totul despre Carmen Șerban: vârstă, înălțime, greutate, avere, familie și ocupație

Carmen Șerban este o cunoscută cântăreață română de muzică etno și muzică de petrecere. Aceasta s-a născut pe 2 Martie 1971 în Timișoara, România.

Educație A început cursurile Liceului de Muzică Ion Vidu din Timișoara, însă nu a reușit să le finalizeze. A renunțat în ultimul trimestru din clasa a XIII-a, declarând faptul că marea ei dorință era să ajungă la București ca să facă bani. În anul 2010, artista a reușit să absolvească Facultatea de Jurnalism din cadrul Universității Hyperion.

Carieră

De-a lungul timpului, îndrăgita artistă a reușit să înregistreze aproximativ 20 de albume. Deși a lansat multe albume, aceasta a fost prezentă și pe compilații și de asemenea a cântat și în străinătate. A avut multiple colaborări alături de artiști consacrați din România, precum ar fi Maria Dragomiroiu, Andra, Andreea Bălan, Petrică Mâțu, Ion Dolănescu, Niculina Stoican, Adrian Enache, Cătălin Crișan și mulți alții.

Cele mai multe colabări le-a avut alături de interpretul de manele Adrian Minune – 8 albume mai exact, dar și alături de artiști precum Nicolae Guță, Irina Loghin sau Romică Țociu și Cornel Palade. Pe partea de folcror, Carmen Șerban a lansat melodii precum Măi Bădiță, fii deștept, melodie lansată în anul 2008, dar și melodia Am și eu pe cineva, în 2010, în colaborare cu Nelu Ploieșteanu.

Carmen Șerban a avut un real succes pe piața autohtonă, reușind să vândă peste 6 milioane de CD-uri de-a lungul carierei. Datorită acestor vânzări, interpreta a fost premiată de către Casa de Discuri Roton România cu 9 Discuri de Aur și 8 Discuri de Platină. Artista a fost pasionată de școală, reușind să obțină diplomă de scenarist și regizor. De asemnea a studiat Canto Popular între anii 1989 si 1991. A avut multiple apariții TV la diferite emisiuni în cadrul posturilor de televiziune PRO TV, Antena 1, Antena Stars, Etno TV, TVR 1, TVR 2 și multe altele.

Familie

De-a lungul timpului, Carmen Șerban a fost trecută prin grea încercări, având cancer la sân, boală peste care a reușit să treacă. Deși iubește foarte mult copii, aceasta a declarat că nu se vede în postura de mamă. A preferat să se focuseze pe carieră, familia trecând în plan secund. Nu a fost căsătorită niciodată, iar de curând s-a despărțit de iubitul ei, după o relațiie de 6 ani, aceasta declarând că relația devenise toxică.

Avere

Cu o carieră impresionantă în spate, îndrăgita interpretă a reușit să adune o avere impresionată. Aceasta nu a fost afectată nici măcar de pandemie, realizând video-uri personalizate în mediul online, adunând sume uriașe din proiectele muzicale. …

Ziare247 - Elena IrimiaIn urma cu 248 zile
Alte stiri din Celebrități

Comentarii

Conecteaza-te pe Ziare 24/7
Pentru mai multe stiri personalizate nevoilor tale.

Alte stiri din Celebrități

Vezi mai mult
Despre noiContacteaza-neTermeni de conduitaCookiesPolitica de confidentialitatePolitica GDPRDeclarația privind sclavia modernăEgalitate de șanse, diversitate și incluziuneCodul de eticăCariere
Instagram Facebook TikTok Twitter Pinterest
Unele drepturi rezervate 2023 - Ziare 24/7