Stiri Politice Un fost deputat PNL îl atacă pe Iulian Dumitrescu: „Și-a condiţionat demisia de aducerea la șefia PNL Prahova a unui senator venit din PSD”
Un fost deputat PNL îl atacă pe Iulian Dumitrescu: „Și-a condiţionat demisia de aducerea la șefia PNL Prahova a unui senator venit din PSD”

Un fost deputat PNL îl atacă pe Iulian Dumitrescu: „Și-a condiţionat demisia de aducerea la șefia PNL Prahova a unui senator venit din PSD”

„Şi-a dat demisia din funcţia de prim-vicepreşedinte şi preşedinte al PNL Prahova într-o conjunctură, am aflat-o de la colegii din PNL, într-o conjunctură simplă: a negociat ca în judeţul Prahova să vină preşedintele Biroului Permanent Judeţean Călăraşi, senatorul Pandea. E venit din PSD, taică-su a fost sau este primar PSD. Tot un aranjament al lui Dumitrescu, asta a fost condiţia”, a susținut deputatul George Ionescu într-o conferinţă de presă susţinută la Ploieşti, potrivit news.ro.

Deputatul partidului condus de Ludovic Orban a adăugat că senatorul Ciprian Pandea „nu are prea multe recomandări de om corect” și a precizat că în PNL sunt destui oameni capabili să conducă filiala judeţeană, oameni despre care spune că Iulian Dumitrescu i-a „tras pe dreapta”.…

Libertatea - Cristian OtopeanuIn urma cu 175 zile
Alte stiri din Politice

Comentarii

Conecteaza-te pe Ziare 24/7
Pentru mai multe stiri personalizate nevoilor tale.

Alte stiri din Politice

Vezi mai mult
Despre noiContacteaza-neTermeni de conduitaCookiesPolitica de confidentialitatePolitica GDPRDeclarația privind sclavia modernăEgalitate de șanse, diversitate și incluziuneCodul de eticăCariere
Instagram Facebook TikTok Twitter Pinterest
Unele drepturi rezervate 2023 - Ziare 24/7