Stiri Economie Lazea, analiză dură a societății românești și a „elitelor prădătoare”
Lazea, analiză dură a societății românești și a „elitelor prădătoare”

Lazea, analiză dură a societății românești și a „elitelor prădătoare”

Elitele prădătoare au favorizat în România o societate bazată pe modelul extractiv şi pe leviathanul de hârtie, vina fiind şi a trei componente din societatea românească, a afirmat, marţi, economistul-şef al Băncii Naţionale a României (BNR), Valentin Lazea, în cadrul Galei aniversare 5 ani de la publicarea primului număr din revista exclusiv print Cronicile.

„Prima vină o poartă partidele de stânga care deşi au favorizat un stat puternic, au căutat să slăbească pe orice cale societatea civilă. A doua vină o au partidele de dreapta sau de centru-dreapta, care au sprijinit societatea civilă, dar nu au înţeles şi nu înţeleg nici astăzi când vorbim importanţa unui stat puternic. Uitaţi-vă la discuţiile cu „statul gras”, cu „să tăiem cheltuielile”, de oameni care nu pun pixul pe hârtie şi să vadă ce se poate şi ce nu se poate tăia. Şi al treilea lucru este că societatea civilă din România are două handicapuri culturale majore. Deşi sociologii români şi străini îi cataloghează pe români în general ca fiind colectivişti, puţină lume remarcă faptul că este vorba de un colectivism lipsit de solidaritate. Şi asta o vedem limpede: bătrânilor nu le pasă de tineri şi viceversa, moldovenilor nu le pasă de munteni şi vice-versa, bogaţilor nu le pasă de săraci, celor educaţi nu le pasă de cei needucaţi şi aşa mai departe. De fapt, colectivismul românesc este unul de sorginte rurală, în care îţi este apropiată doar familia, iar toţi ceilalţi nu contează. Pe de altă parte, nu greşesc, cred eu, nici cei care îi consideră pe români ca fiind mai degrabă individualişti”, a spus Valentin Lazea, făcând referire la un articol publicat în Revista Cronicile Curs de Guvernare.…

Cotidianul - B C, (I.R.), Liliana Vornicu, Cosmin Pam Matei, Liliana VornicuIn urma cu 226 zile
Alte stiri din Economie
BNR, despre Tezaurul trimis la Moscova
Cotidianul - Cosmin Pam Matei, Cosmin Pam Matei, Cosmin Pam Matei, Cosmin Pam Matei, Cosmin Pam Matei, Ioan Vieru
Să ne plătim creditul la bănci mai repede? Un expert dă un exemplu
Cotidianul - Cosmin Pam Matei, Cosmin Pam Matei, Cosmin Pam Matei, (V.N.)
Se vinde Hotelul Ambasador din București
Cotidianul - Cosmin Pam Matei, (V.N.), (V.N.), B C
Prognozele agenţiei Fitch pentru România
Cotidianul - (V.N.), (V.N.), B C, Mihai Soare, Cosmin Pam Matei, Octavian Știreanu, (R.C.)

Comentarii

Conecteaza-te pe Ziare 24/7
Pentru mai multe stiri personalizate nevoilor tale.

Alte stiri din Economie

Cotidianul

Cotidianul

Economie

BNR, despre Tezaurul trimis la Moscova
In urma cu 121 zile
Cotidianul - Cosmin Pam Matei, Cosmin Pam Matei, Cosmin Pam Matei, Cosmin Pam Matei, Cosmin Pam Matei, Ioan Vieru
Cotidianul

Cotidianul

Economie

Să ne plătim creditul la bănci mai repede? Un expert dă un exemplu
In urma cu 121 zile
Cotidianul - Cosmin Pam Matei, Cosmin Pam Matei, Cosmin Pam Matei, (V.N.)
Cotidianul

Cotidianul

Economie

Se vinde Hotelul Ambasador din București
In urma cu 122 zile
Cotidianul - Cosmin Pam Matei, (V.N.), (V.N.), B C
Cotidianul

Cotidianul

Economie

Prognozele agenţiei Fitch pentru România
In urma cu 124 zile
Cotidianul - (V.N.), (V.N.), B C, Mihai Soare, Cosmin Pam Matei, Octavian Știreanu, (R.C.)
Cotidianul

Cotidianul

Economie

Banii pentru fermieri
In urma cu 125 zile
Cotidianul - (V.N.), B C, Mihai Soare, (V.N.), CD M
Cotidianul

Cotidianul

Economie

Un nou „campion” al statului
In urma cu 125 zile
Cotidianul - Mihai Soare, (V.N.), Cosmin Pam Matei, (I.R.)
Vezi mai mult
Despre noiContacteaza-neTermeni de conduitaCookiesPolitica de confidentialitatePolitica GDPRDeclarația privind sclavia modernăEgalitate de șanse, diversitate și incluziuneCodul de eticăCariere
Instagram Facebook TikTok Twitter Pinterest
Unele drepturi rezervate 2023 - Ziare 24/7