Anunțul privind comasarea alegerilor europarlamentare și locale a „băgat în priză” lumea politică din Bacău. Marile partide încă își caută candidați și negociază posibile scenarii, în timp ce politicieni mai vechi se pregătesc să se arunce în lupta pentru fotoliul de primar al municipiului.
La PSD și PNL, lucrurile sunt încă neclare. Se așteaptă negocierile din cadrul alianței, existând mai multe scenarii. Ar fi posibilă o candidatură separată sau una comună, în care cele două formațiuni să-și împartă Primăria și Consiliul Județean. Social-democrații și-ar putea dori să păstreze Consiliul Județean, unde Valentin Ivancea, actualul președinte, este favorit, însă nu este exclusă o candidatură a acestuia pentru Primăria Bacău, acolo unde ultimele sondaje făcute în municipiu îl dau cu cele mai bune șanse. De cealaltă parte, viceprimarul Liviu Miroșeanu își dorește să candideze la Primărie din partea PNL, însă se duc negocieri intense pentru trecerea lui Stanciu-Viziteu la liberali. Totodată, în urma unei decizii a conducerii naționale, ministrul Mircea Fechet, președinte al filialei Bacău, ar putea candida ori la Primărie, ori la CJ.…
B365 - Bucuresti
B365 - Bucuresti
B365 - Bucuresti
Cugir Info
e Bihoreanul
e Bihoreanul