Stiri Ziare Locale Viitorul drum de legătură dintre Oradea şi Săldăbagiu de Munte ar putea fi construit pe bani europeni
Viitorul drum de legătură dintre Oradea şi Săldăbagiu de Munte ar putea fi construit pe bani europeni

Viitorul drum de legătură dintre Oradea şi Săldăbagiu de Munte ar putea fi construit pe bani europeni

Viitorul drum de legătură dintre Oradea şi Săldăbagiu de Munte ar putea fi construit pe bani europeni. Noua șosea, lungă de circa 2,4 kilometri, va porni din zona străzii Beldiceanu, pe lângă Spitalul TBC, pentru a ajunge în comuna limitrofă printre livezi.

Un drum de milioane

Consiliul Local Oradea, reunit vineri în şedinţă extraordinară, a actualizat indicatorii tehnico-economici pentru realizarea legăturii dintre Oradea şi localitatea învecinată, Săldăbagiu de Munte din comuna Paleu, printr-un parteneriat între cele două administraţii locale.

Din valoarea totală a proiectului, de 17,7 milioane lei inclusiv TVA, partea aferentă lucrărilor care se vor face pe administrativul Oradiei este estimată la 3,7 milioane lei, întrucât 80% din viitorul drum se află pe teritoriul comunei Paleu.…

e Bihoreanul - ebihoreanul.roIn urma cu 145 zile
Alte stiri din Ziare Locale

Comentarii

Conecteaza-te pe Ziare 24/7
Pentru mai multe stiri personalizate nevoilor tale.

Alte stiri din Ziare Locale

Vezi mai mult
Despre noiContacteaza-neTermeni de conduitaCookiesPolitica de confidentialitatePolitica GDPRDeclarația privind sclavia modernăEgalitate de șanse, diversitate și incluziuneCodul de eticăCariere
Instagram Facebook TikTok Twitter Pinterest
Unele drepturi rezervate 2023 - Ziare 24/7