Stiri Ziare Locale Viitorul Centru Cultural din Florești a primit OK-ul. În cât timp va fi gata și cât vor costa lucrările
Viitorul Centru Cultural din Florești a primit OK-ul. În cât timp va fi gata și cât vor costa lucrările

Viitorul Centru Cultural din Florești a primit OK-ul. În cât timp va fi gata și cât vor costa lucrările

Consilierii locali ai Floreștiului au votat, joi, proiectul de hotărâre privind aprobarea indicatorilor tehnico-economici actualizaţi și a devizului general actualizat pentru obiectivul de investiții „CENTRU CULTURAL FLOREȘTI”.

Valoarea totală a investiției se ridică la aproximativ 29,5 milioane lei, iar lucrările vor dura 36 de luni.

Potrivit documentației, importanța realizării obiectivului de investiție „CENTRU CULTURAL FLOREȘTI” constă în:

• Conservarea identității culturale a satului românesc ca importantă sursă de dezvoltare locală a patrimoniului cultural material și imaterial;• Facilitarea accesului la nivel local a locuitorilor la cultură;• Punerea în valoare a moștenirii rurale și a patrimoniului cultural cu rol important în dezvoltarea echilibrată a teritoriilor rurale;• Implicarea actorilor locali;• Organizarea unor structuri și sisteme specializate pentru transferul de cunoștințe și inovare;• Elaborarea și aplicarea unor programe culturale, precum și de pregătire/formare/reconversie profesională;• Asigurarea spațiilor necesare activităților de profil, raportată la numărul actual al populației…

Ziua de Cluj - Sergiu VlăgeaIn urma cu 126 zile
Alte stiri din Ziare Locale

Comentarii

Conecteaza-te pe Ziare 24/7
Pentru mai multe stiri personalizate nevoilor tale.

Alte stiri din Ziare Locale

Vezi mai mult
Despre noiContacteaza-neTermeni de conduitaCookiesPolitica de confidentialitatePolitica GDPRDeclarația privind sclavia modernăEgalitate de șanse, diversitate și incluziuneCodul de eticăCariere
Instagram Facebook TikTok Twitter Pinterest
Unele drepturi rezervate 2023 - Ziare 24/7