Stiri Ziare Locale Valentin Ivancea, candidatul comun PSD – PNL pentru Primăria Bacău. Social-democratul, în conferință cu Mircea Fechet, președintele PNL
Valentin Ivancea, candidatul comun PSD – PNL pentru Primăria Bacău. Social-democratul, în conferință cu Mircea Fechet, președintele PNL

Valentin Ivancea, candidatul comun PSD – PNL pentru Primăria Bacău. Social-democratul, în conferință cu Mircea Fechet, președintele PNL

Social-democratul Valentin Ivancea este candidatul comun al PSD şi PNL pentru funcţia de primar al municipiului Bacău. Acesta a fost prezentat oficial, vineri, în cadrul unei conferinţe de presă comune desfășurate la sediul PNL și susținute de candidat, împreună cu ministrul Mircea Fechet, președintele organizației județene PNL Bacău.

Mircea Fechet: „Valentin Ivancea este candidatul care are cele mai mare șanse să îl învingă pe actualul primar, Lucian Stanciu Viziteu!”

„Punem în aplicare nu doar o decizie a Biroului Politic Național. Conform sondajelor pe care le-am făcut de-a lungul timpului, mai mult de 7 din 10 băcăuani doresc schimbarea administrației. Asta ne îndeamnă la cele mai potrivite alegeri. Analizând potențialul posibililor candidați ai PNL, la fel cum am discutat și cu partenerii de alianță de la PSD, am ajuns la concluzia că Valentin Ivancea este candidatul care are cele mai mare șanse să îl învingă pe actualul primar, Lucian Stanciu Viziteu”, a spus preşedintele filialei PNL Bacău, Mircea Fechet.…

Ziarul de Bacau - Ziarul De BacauIn urma cu 74 zile
Alte stiri din Ziare Locale

Comentarii

Conecteaza-te pe Ziare 24/7
Pentru mai multe stiri personalizate nevoilor tale.

Alte stiri din Ziare Locale

Vezi mai mult
Despre noiContacteaza-neTermeni de conduitaCookiesPolitica de confidentialitatePolitica GDPRDeclarația privind sclavia modernăEgalitate de șanse, diversitate și incluziuneCodul de eticăCariere
Instagram Facebook TikTok Twitter Pinterest
Unele drepturi rezervate 2023 - Ziare 24/7