Stiri Ziare Locale Un pastor din Arad a fost arestat. Și-a violat ani în șir trei fiice minore
Un pastor din Arad a fost arestat. Și-a violat ani în șir trei fiice minore

Un pastor din Arad a fost arestat. Și-a violat ani în șir trei fiice minore

Un pastor din judeţul Arad a fost arestat preventiv pentru 30 de zile pentru că şi-ar fi violat ani la rând trei fiice minore, una dintre victime, între timp devenită majoră, mărturisind coşmarul prin care a trecut timp de 16 ani. Pastorul este din satul Arăneag şi are 48 de ani, iar procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Ineu arată că şi-a violat cele trei fete în perioada 2007 – 2023, cea mai mare dintre victime fiind abuzată timp de 16 ani. „Din probatoriul administrat în cauză a rezultat că inculpatul, în perioada 2007 – 2023, în repetate rânduri, a întreţinut raporturi sexuale, cu trei persoane vătămate minore, aflate în ocrotirea sa, prin constrângere fizică şi psihică şi profitând de imposibilitatea persoanelor vătămate minore de a se apăra sau de a-şi exprima voinţa”, a transmis, luni, Parchetul de pe lângă Judecătoria Ineu. Surse judiciare au declarat, pentru AGERPRES, că cea mai mare dintre fiice a fost abuzată timp de 16 ani, de când avea 10 ani. Ea are acum 26 de ani şi a povestit coşmarul prin care a trecut unor apropiaţi, care mai departe au anunţat Poliţia. Suspectul a fost arestat preventiv pentru 30 de zile pentru viol în formă continuată.…

Live Arad - Adrian PavelIn urma cu 129 zile
Alte stiri din Ziare Locale

Comentarii

Conecteaza-te pe Ziare 24/7
Pentru mai multe stiri personalizate nevoilor tale.

Alte stiri din Ziare Locale

Vezi mai mult
Despre noiContacteaza-neTermeni de conduitaCookiesPolitica de confidentialitatePolitica GDPRDeclarația privind sclavia modernăEgalitate de șanse, diversitate și incluziuneCodul de eticăCariere
Instagram Facebook TikTok Twitter Pinterest
Unele drepturi rezervate 2023 - Ziare 24/7