Tactici de amânare a sfârșitului

În 2016, într-un interviu inițiat și publicat de revista Vatra, Ioan Moldovan își devoala rețeta virusării sale de poem și a actării sale în poem: „Poezia e modul meu de a da pe față cele mai intime aventuri ale persoanei care mă poartă prin viața de afară și prin cea lăuntrică: o mărturisire al cărei confesional îl reprezintă pagina albă și prin textul căreia îmi aproprii un eu deopotrivă biografic și creator.” Recentul său volum, Azi (Editura Limes, 2023), articulează un poem al interiorului suferind, al însingurării și al prizonieratului; un poem al evadării din realul sufocant și ingrat, un poem curativ ce funcționează ca unică parțial dezangoasare și, mai ales, ca amânare a finalului. Poemul lui Ioan Moldovan arde, de data aceasta, aparent molcom – ardelenește o criză a sinelui, în parametrii unui timp ce are tot mai puțină răbdare; îndărătul unei prime cvasi-impresii de confort liric, discursul și deopotrivă imago-ul liric se acutizează, desenând călătorii înspre esență într-o  autentică dialectică a confesiunii propriului eu, deliberat mascat de realul insignifiant, ingurgitator, spațiu al derizoriului, din a cărui evadare singura cale viabilă se dovedește a fi poemul.…