Stiri Ziare Locale Sfatul seniorilor care au trăit 50 de ani împreună
Sfatul seniorilor care au trăit 50 de ani împreună

Sfatul seniorilor care au trăit 50 de ani împreună

121 de cupluri din municipiul Braşov, care au împlinit 50 de ani de căsătorie neîntreruptă, şi-au celebrat, ieri, „a doua nuntă”, la restaurantul Hotelului Aro Palace. S-au simţit bine şi şi-au adus aminte nu doar de ziua nunţii, ci şi de cea în care s-au cunoscut, de bune, de rele, de ce i-a legat şi de ce i-a determinat să meargă mai departe. Chiar dacă vremurile pe care le-au trăit n-au fost dintre cele mai uşoare, soţii s-au respectat unul pe celălalt şi au căutat să se înţeleagă. Acesta ar fi secretul longevităţii mariajului soţilor Elena şi Iancu Gavriluţă, care şi acum se completează unul pe celălalt. „Ne-am căsătorit pe 24 iunie 1973. A fost secetă, dar chiar în noaptea aia a plouat. În 1 octombrie 2023 am făcut 70 de ani eu, soţul a făcut 75 de ani şi pe 24 iunie - 50 de ani de căsătorie”, ne spune Elena Gavriluţă. Au venit din zona Moldovei la Braşov, mai întâi domnul, apoi a ajuns şi ea, au stat în chiri, în Săcele, apoi şi-au luat apartament în Braşov, în care i-au crescut pe cei doi copii. Iancu Gavriluţă chiar îşi aminteşte că la scurt timp după ce i s-a născut fata, soţia a trebuit să se întoarcă la serviciu, mai exact la 3 luni, că aşa erau vremurile. A rămas el cu copila şi „am înfăşat-o aşa cum am ştiut, am pus-o în cărucior şi ne-am dus înaintea mamei. Nu-i venea să creadă că sunt eu, zicea că am înfăşat-o mai bine ca o femeie”. După atâţia ani de trai împreună, spun amândoi că reţeta longevităţii înseamnă muncă multă, dar şi „un pic de nepăsare, să nu pui totul la suflet”. „Trebuie să-l înţelegi, să-l accepţi pe celălalt, nu? Nu ca acum, cu tineretul, nu-i convine ceva, gata, la divorţ. Păi nu aşa. Dacă ai pornit pe un drum, trebuie să mergi pe el până la sfârşit. Viaţa nu e numai cu flori şi bomboane”, spune Elena.…

Buna Ziua Brasov - Petra VÂRLANIn urma cu 216 zile
Alte stiri din Ziare Locale

Comentarii

Conecteaza-te pe Ziare 24/7
Pentru mai multe stiri personalizate nevoilor tale.

Alte stiri din Ziare Locale

Vezi mai mult
Despre noiContacteaza-neTermeni de conduitaCookiesPolitica de confidentialitatePolitica GDPRDeclarația privind sclavia modernăEgalitate de șanse, diversitate și incluziuneCodul de eticăCariere
Instagram Facebook TikTok Twitter Pinterest
Unele drepturi rezervate 2023 - Ziare 24/7