Stiri Ziare Locale PSD Alba elaborează, împreună cu specialiștii din domeniu, un plan integrat pentru dezvoltarea și îmbunătățirea serviciilor medicale din județ
PSD Alba elaborează, împreună cu specialiștii din domeniu, un plan integrat pentru dezvoltarea și îmbunătățirea serviciilor medicale din județ

PSD Alba elaborează, împreună cu specialiștii din domeniu, un plan integrat pentru dezvoltarea și îmbunătățirea serviciilor medicale din județ

Coordonatorul județean al PSD Alba, europarlamentarul Victor Negrescu, alături de medicii social-democrați Adrian Bara și Tudor Alexandru, au organizat, sâmbătă, la Alba Iulia, o întâlnire importantă în domeniul medical. Scopul acestei întâlniri a fost identificarea soluțiilor pentru dezvoltarea sistemului medical, îmbunătățirea calității serviciilor medicale și creșterea accesibilității la acestea. Evenimentul a fost denumit ”Viitorul sistemului sanitar” și a adunat specialiști din domeniul medical, care au discutat și au propus măsuri concrete pentru a face față provocărilor actuale.

La întâlnire a participat și directorul DSP Alba, Alexandru Sinea. Una dintre principalele teme abordate în cadrul întâlnirii a fost elaborarea unui plan pentru dezvoltarea serviciilor medicale în județul Alba. PSD Alba lucrează la acest plan, iar consultarea specialiștilor din domeniu este esențială. În elaborarea acestuia se ține cont de situația actuală a sistemului medical din județ, infrastructura existentă, resursele umane și nivelul de accesibilitate la serviciile medicale. Această evaluare inițială oferă o imagine de ansamblu asupra punctelor tari și slabe ale sistemului medical din județul Alba.…

AB News - RedactiaIn urma cu 226 zile
Alte stiri din Ziare Locale

Comentarii

Conecteaza-te pe Ziare 24/7
Pentru mai multe stiri personalizate nevoilor tale.

Alte stiri din Ziare Locale

Vezi mai mult
Despre noiContacteaza-neTermeni de conduitaCookiesPolitica de confidentialitatePolitica GDPRDeclarația privind sclavia modernăEgalitate de șanse, diversitate și incluziuneCodul de eticăCariere
Instagram Facebook TikTok Twitter Pinterest
Unele drepturi rezervate 2023 - Ziare 24/7