Stiri Ziare Locale Proiectul pentru eliminarea impozitului suplimentar de 10% pe concediile medicale, depus în Parlament
Proiectul pentru eliminarea impozitului suplimentar de 10% pe concediile medicale, depus în Parlament

Proiectul pentru eliminarea impozitului suplimentar de 10% pe concediile medicale, depus în Parlament

Doi deputați au depus o iniţiativă legislativă pentru eliminarea impozitului suplimentar de 10% pe concediile medicale. Iniţiativa vine după ce, în urmă cu două săptămâni, cei doi au sesizat Avocatul Poporului, cerându-i să atace la Curtea Constituţională ordonanţa de urgenţă conform căreia salariaţii care intră în concediu medical vor primi indemnizaţii mai mici cu 10%.

Citește și: Fiul unui fost deputat, condamnat la 4 ani de închisoare după ce a condus drogat

Oana Ţoiu cere dezbaterea legii în regim de urgenţă sau aprobarea amendamentelor care abrogă prevederea din OUG, reiese dintr-un comunicat al USR, transmis vineri Agerpres. „Au minţit că nu vin cu taxe noi, apoi forţaţi de adevărul care a ieşit la suprafaţă au invocat frauda. Dar, nimeni nu falsifică o naştere, o sarcină cu risc, un diagnostic de cancer sau un diagnostic de cancer al copilului său pe care are dreptul să-l însoţească la tratament din zilele sale de concediu medical, pentru care a muncit şi contribuit. Legea lor lacomă este în vigoare de o lună şi au scăzut cu 10%, deja, veniturile pentru 4.000 de mame, angajate, care tocmai au născut, 9.000 de femei însărcinate cu sarcini cu risc, 25.000 de părinţi. Soluţia la fraudă e oprirea ei prin măsuri luate cu Colegiul Medicilor, nu finanţarea ei din taxa pe boală de la cei care au contribuit, deja, ani de zile la fondul care să le asigure acest drept”, susţine Oana Ţoiu.…

Jurnalul De Arges - Simion CristinaIn urma cu 153 zile
Alte stiri din Ziare Locale

Comentarii

Conecteaza-te pe Ziare 24/7
Pentru mai multe stiri personalizate nevoilor tale.

Alte stiri din Ziare Locale

Vezi mai mult
Despre noiContacteaza-neTermeni de conduitaCookiesPolitica de confidentialitatePolitica GDPRDeclarația privind sclavia modernăEgalitate de șanse, diversitate și incluziuneCodul de eticăCariere
Instagram Facebook TikTok Twitter Pinterest
Unele drepturi rezervate 2023 - Ziare 24/7