Stiri Ziare Locale Produse contrafăcute, confiscate dintr-un magazin din Bistrița! Polițiștii au întocmit dosar penal, iar Protecția Consumatorului a aplicat amenzi de 25.000 lei
Produse contrafăcute, confiscate dintr-un magazin din Bistrița! Polițiștii au întocmit dosar penal, iar Protecția Consumatorului a aplicat amenzi de 25.000 lei

Produse contrafăcute, confiscate dintr-un magazin din Bistrița! Polițiștii au întocmit dosar penal, iar Protecția Consumatorului a aplicat amenzi de 25.000 lei

O bistrițeancă este cercetată de polițiștii de la Serviciul de Investigare a Criminalității Economice, după ce comisarii de la Protecția Consumatorului Bistrița-Năsăud au descoperit că într-un magazin al acesteia se comercializau îmbrăcăminte și accesorii contrafăcute.

Poliţiştii Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice s-au sesizat din oficiu cu privire la săvârșirea infracțiunii de punerea în circulaţie a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată pentru produse identice ori similare.

” În baza sesizării Comisariatului pentru Protecția Consumatorilor Bistrița, polițiștii de investigare a criminalității economice au efectuat controale la punctul de lucru al unei societăţi comerciale, administrată de o bistrițeancă de 32 de ani, unde funcţionează un magazin.…

Gazeta De Bistrita - Mureșan LianaIn urma cu 103 zile
Alte stiri din Ziare Locale

Comentarii

Conecteaza-te pe Ziare 24/7
Pentru mai multe stiri personalizate nevoilor tale.

Alte stiri din Ziare Locale

Vezi mai mult
Despre noiContacteaza-neTermeni de conduitaCookiesPolitica de confidentialitatePolitica GDPRDeclarația privind sclavia modernăEgalitate de șanse, diversitate și incluziuneCodul de eticăCariere
Instagram Facebook TikTok Twitter Pinterest
Unele drepturi rezervate 2023 - Ziare 24/7