Stiri Ziare Locale Preşedintele Republicii Moldova, Maia Sandu, a fost la Castelul Regal Săvârșin
Preşedintele Republicii Moldova, Maia Sandu, a fost la Castelul Regal Săvârșin

Preşedintele Republicii Moldova, Maia Sandu, a fost la Castelul Regal Săvârșin

Preşedintele Republicii Moldova, Maia Sandu, a fost sâmbătă, 13 ianuarie, oaspetele Majestăţii Sale Margareta, Custodele Coroanei, la Castelul Regal Săvârşin. Vineri, Maia Sandu a vizitat Timișoara, unde a fost premiată de primarul Dominic Fritz.

„Excelenţa Sa doamna Maia Sandu, Preşedintele Republicii Moldova, va fi oaspetele Majestăţii Sale Margareta Custodele Coroanei la Castelul Regal Săvârşin, în ziua de sâmbătă, 13 ianuarie 2024, de la ora 14. Majestatea Sa Margareta şi Alteţa Sa Regală Principele Radu vor întâmpina pe Excelenţa Sa doamna preşedinte Maia Sandu în Satul Regal, la ora 14. Apoi, înaltul oaspete va fi invitat la dejun în Castelul Regal Săvârşin. După prânz, Preşedintele Republicii Moldova va vizita Parcul Regal şi Muzeul Regal al Automobilului alături de Majestatea Sa şi Alteţa Sa Regală”, a anunţat Secretariatul Casei Regale, citat de Ziare.com.…

Critic Arad - Critic AradIn urma cu 172 zile
Alte stiri din Ziare Locale

Comentarii

Conecteaza-te pe Ziare 24/7
Pentru mai multe stiri personalizate nevoilor tale.

Alte stiri din Ziare Locale

Vezi mai mult
Despre noiContacteaza-neTermeni de conduitaCookiesPolitica de confidentialitatePolitica GDPRDeclarația privind sclavia modernăEgalitate de șanse, diversitate și incluziuneCodul de eticăCariere
Instagram Facebook TikTok Twitter Pinterest
Unele drepturi rezervate 2023 - Ziare 24/7