Stiri Ziare Locale Peste 90 de clădiri reprezentative din România vor fi iluminate duminică în roşu, de Ziua Europeană 112
Peste 90 de clădiri reprezentative din România vor fi iluminate duminică în roşu, de Ziua Europeană 112

Peste 90 de clădiri reprezentative din România vor fi iluminate duminică în roşu, de Ziua Europeană 112

Peste 90 de clădiri ale autorităţilor publice centrale şi locale, inclusiv turnul de comunicaţii al Serviciului de Telecomunicaţii Speciale, instituţii de cultură şi obiective turistice, sedii ale unor companii private vor fi iluminate duminică, începând cu ora 18,00, în culoarea roşie, reprezentativă pentru Serviciului de urgenţă 112, transmite Agerpres.

Citește și: 15 organizaţii ale AUR Mehedinţi s-au mutat la PNL

„Serviciul de Telecomunicaţii Speciale, alături de instituţii publice şi companii private, continuă şi în acest an tradiţia de iluminare în roşu a unor clădiri emblematice din Capitală şi din ţară, cu ocazia Zilei Europene a Numărului de Urgenţă 112 şi aniversării a 20 de ani de la operaţionalizarea 112 în România. STS şi partenerii care s-au alăturat acestui demers transmit, astfel, un mesaj de unitate şi responsabilitate. Apelul la 112 doar în caz de urgenţă asigură că resursele de intervenţie sunt direcţionate în cel mai scurt timp posibil către o urgenţă reală”, a precizat STS, într-un comunicat transmis AGERPRES.…

Jurnalul De Arges - Bianca SolomonIn urma cu 145 zile
Alte stiri din Ziare Locale

Comentarii

Conecteaza-te pe Ziare 24/7
Pentru mai multe stiri personalizate nevoilor tale.

Alte stiri din Ziare Locale

Vezi mai mult
Despre noiContacteaza-neTermeni de conduitaCookiesPolitica de confidentialitatePolitica GDPRDeclarația privind sclavia modernăEgalitate de șanse, diversitate și incluziuneCodul de eticăCariere
Instagram Facebook TikTok Twitter Pinterest
Unele drepturi rezervate 2023 - Ziare 24/7