Stiri Ziare Locale Peste 60 de amenzi și două permise de conducere reținute de polițiștii clujeni, în ultimele zile
Peste 60 de amenzi și două permise de conducere reținute de polițiștii clujeni, în ultimele zile

Peste 60 de amenzi și două permise de conducere reținute de polițiștii clujeni, în ultimele zile

Autoritățile locale au desfășurat, în ultimele zile, mai multe acțiuni în mediul urban și rural pentru combaterea faptelor comise cu violență și pentru depistarea conducătorilor auto care încalcă regulile de circulație, a celor care conduc autovehicule aflându-se sub influența băuturilor alcoolice sau a substanțelor psihoactive, cu viteză excesivă sau neadaptată la condițiile de drum. În cadrul verificărilor efectuate au fost aplicate 73 de sancțiuni contravenționale în valoare totală de aproximativ 18.000 de lei, fiind legitimate 128 de persoane.Astfel, în segmentul rutier, polițiștii au oprit în trafic pentru control 102 autovehicule, au constatat și aplicat 65 de sancțiuni contravenționale și au dispus reținerea a 2 permise de conducere pentru nerepsectarea regimului legal de viteză și pentru nerespectarea regulilor privind depășirea.…

Monitorul Cluj - Anca M. COLIBĂȘANUIn urma cu 163 zile
Alte stiri din Ziare Locale

Comentarii

Conecteaza-te pe Ziare 24/7
Pentru mai multe stiri personalizate nevoilor tale.

Alte stiri din Ziare Locale

Vezi mai mult
Despre noiContacteaza-neTermeni de conduitaCookiesPolitica de confidentialitatePolitica GDPRDeclarația privind sclavia modernăEgalitate de șanse, diversitate și incluziuneCodul de eticăCariere
Instagram Facebook TikTok Twitter Pinterest
Unele drepturi rezervate 2023 - Ziare 24/7