Stiri Ziare Locale O nouă reuniune a Saloanelor literare „Astra” Dej
O nouă reuniune a Saloanelor literare „Astra” Dej

O nouă reuniune a Saloanelor literare „Astra” Dej

Tematica celei de a doua reuniuni a Saloanelor literare organizate de Despărţământul ASTRA „Dr. Teodor  Mihali” Dej nu putea fi decât Mihai Eminescu, omagiat zilele trecute cu ocazia aniversării a 174 ani de la naştere. Chiar şi genericul întâlnirii de suflet desfăşurată în sala festivă a Primăriei Municipiului Dej a purtat pecetea evenimentului „Să nu ne pierdem de Eminescu”. De fapt este titlul prelegerii de înaltă calitatate ştiinţifică,   bine documentată susţinută de prof. dr. Luminiţa Cornea, invitata manifestării literare, dânsa prezentând succint etapele importante ale vieţii şi activităţii marelui nostru poet. În cadrul întâlnirii dejene a fost amenajată o interesantă expoziţie de carte veche, inclusiv un exemplar mai rar din colecţia marelui nostru critic literar Titu Maiorescu, apariţie  editorială datată  din anul 1890. Totodată, a fost prezentată publicului colecţia de cărţi vechi editată de Fundaţia Regală şi continuată apoi de Academia Română, colecţie  îngrijită de Perspessicius şi finalizată de Dumitru Vatamaniuc, un apropiat al vieţii  culturale şi spirituale dejene.  Cărţile vechi expuse fac parte din colecţia familiei de intelectuali Gavrilă din Dej, susţinătorul acţiunilor literare din localitate. În partea a doua a reuniunii literare cei prezenţi în sala festivă a Primăriei au avut parte de un adevărat florilegiu de poezie eminesciană susţinut de talentaţii elevi ai Şcolii Gimnaziale Căşeiu (director prof. Cristian Groşan) coordonaţi de profesoara Ioana Daiana Pop. Au mai prezentat recital de poezie şi astriştii dejeni Adriana Szilagyi, Dorina Rus, Zamfira Toderici şi G. Popovici. S-au vizionat videoclipuri de arhivă cu recitările din creaţia eminesciană ale cunoscuţilor actori George Vraca (Venere şi Madona) şi George Calboreanu (Scrisoarea III) , momente înălţătoare care au ridicat şi mai mult calitatea şi exigenţa acestei activităţi literare  importante în viaţa spirituală şi culturală a urbei de la confluenţa Someşurilor. Întâlnirea celei de a doua acţiuni a Saloanelor literare ASTRA s-a încheiat apoteotic cu poezia „Glosa” în interpretarea actorului Adrian Pintea.…

Faclia Cluj - ziarulfaclia.roIn urma cu 169 zile
Alte stiri din Ziare Locale

Comentarii

Conecteaza-te pe Ziare 24/7
Pentru mai multe stiri personalizate nevoilor tale.

Alte stiri din Ziare Locale

Vezi mai mult
Despre noiContacteaza-neTermeni de conduitaCookiesPolitica de confidentialitatePolitica GDPRDeclarația privind sclavia modernăEgalitate de șanse, diversitate și incluziuneCodul de eticăCariere
Instagram Facebook TikTok Twitter Pinterest
Unele drepturi rezervate 2023 - Ziare 24/7