Stiri Ziare Locale Muzeul din Lipova va fi restaurat
Muzeul din Lipova va fi restaurat

Muzeul din Lipova va fi restaurat

Unul dintre obiectivele importante, în domeniul Culturii, aflat pe agenda Consiliului Județean Arad este Muzeul Orășenesc Lipova. Consiliul Județean Arad dorește restaurarea clădirii istorice, pentru a pune în valoare atât caracterul arhitectural al clădirii, cât și colecțiile de artă pe care Muzeul le adăpostește. În acest sens, consilierii județeni au aprobat noii indicatori tehnico-economici, valoarea estimativă a investiției ridicându-se la 11.323.120 lei (inclusiv TVA). Durata de execuție va fi de 36 de luni de la începerea efectivă a lucrărilor.

„Continuăm investițiile în Cultură, în obiectivele culturale pe care Consiliul Județean Arad le gestionează. Unul dintre acestea este Muzeul Orășenesc din Lipova, o clădire cu o valoare istorică și arhitecturală, aparținând în trecut marelui om politic Sever Bocu. În cadrul unei întâlniri cu ministrul Culturii, doamna Raluca Turcan, am identificat posibilitatea atragerii de fonduri guvernamentale pentru restaurarea Muzeului din Lipova. Vom depune un proiect  în acest sens, pentru a asigura finanțarea pentru acest obiectiv, printr-un proiect multianual”, a declarat Ionel Bulbuc, vicepreședinte al Consiliului Județean Arad.…

Ghidul Aradean - Ghidul AradeanIn urma cu 110 zile
Alte stiri din Ziare Locale

Comentarii

Conecteaza-te pe Ziare 24/7
Pentru mai multe stiri personalizate nevoilor tale.

Alte stiri din Ziare Locale

Vezi mai mult
Despre noiContacteaza-neTermeni de conduitaCookiesPolitica de confidentialitatePolitica GDPRDeclarația privind sclavia modernăEgalitate de șanse, diversitate și incluziuneCodul de eticăCariere
Instagram Facebook TikTok Twitter Pinterest
Unele drepturi rezervate 2023 - Ziare 24/7