Stiri Ziare Locale Migranţi prinşi când voiau să treacă graniţa ascunşi în camioane sau pe câmp
Migranţi prinşi când voiau să treacă graniţa ascunşi în camioane sau pe câmp

Migranţi prinşi când voiau să treacă graniţa ascunşi în camioane sau pe câmp

Poliţiştii de frontieră arădeni au prins 38 de persoane din şapte ţări care au încercat să treacă ilegal frontiera în Ungaria, ascunşi în două TIR-uri sau mergând pe jos, pe câmp.

Potrivit Poliţiei de Frontieră Arad, cele două automarfare, verificate în Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac, erau conduse de şoferi turci, care transportau, conform documentelor de însoţire a mărfii, alune şi legume pentru societăţi comerciale din Germania.

„În urma efectuării controlului amănunţit al mijloacelor de transport, au fost descoperiţi, ascunşi în semiremorcă, printre bunurile transportate, respectiv în cabina şoferului, în total, 11 cetăţeni străini. Persoanele au fost preluate şi transportate la sediul sectorului pentru cercetări unde, în urma verificărilor, poliţiştii de frontieră au stabilit că sunt cetăţeni din Bangladesh şi Siria, unii dintre aceştia fiind intraţi legal, iar alţii fiind solicitanţi de azil în România“, precizează informarea transmisă de Poliţia de Frontieră.…

Actualitati Arad - Actualități AradIn urma cu 236 zile
Alte stiri din Ziare Locale

Comentarii

Conecteaza-te pe Ziare 24/7
Pentru mai multe stiri personalizate nevoilor tale.

Alte stiri din Ziare Locale

Vezi mai mult
Despre noiContacteaza-neTermeni de conduitaCookiesPolitica de confidentialitatePolitica GDPRDeclarația privind sclavia modernăEgalitate de șanse, diversitate și incluziuneCodul de eticăCariere
Instagram Facebook TikTok Twitter Pinterest
Unele drepturi rezervate 2023 - Ziare 24/7