MEMORIALUL IPOTEŞTI: „Strigoii” de Mihai Eminescu: de la text la oratoriu

De la poezie la muzică. Nu ignoranța, desigur, ci fascinația l-a ținut pe Enescu cumva departe de poezia lui Eminescu. Fascinația, trăirea profundă și recunoașterea genialității celuilalt, căci despre poezia lui Eminescu credea astfel Enescu: „Poezia lui Eminescu este ea însăşi o muzică, de o frumuseţe şi profunzime inconfundabilă. Nu poţi, nu ai dreptul să vii spre poezia lui Eminescu cu o muzică ale cărei aripi să nu poată zbura prin spaţiul culmilor, unde trăieşte această poezie. Şi ca să faci o asemenea muzică neputincioasă, la ce bun? Este nevoie de o muzică divină, iar ca să realizezi o asemenea muzică este necesar să trăieşti şi tu, realizatorul ei, pe acelaşi plan, uneori pînă la limita tragică, ideile pe care, primindu-le din universul poetic, vrei să le comunici prin muzică. Nu oricum se poate compune muzică pe versuri de Eminescu!“ (apud: V. Cosma, Spațiul muzical eminescian, în: „Contemporanul”, nr. 17, 26 aprilie 1991, p. 6).…