Stiri Ziare Locale Majorări salariale la biblioteci și muzee arădene
Majorări salariale la biblioteci și muzee arădene

Majorări salariale la biblioteci și muzee arădene

Angajații de la Biblioteca Județeană „A.D. Xenopol” și de la Complexul Muzeal Arad vor beneficia de creșteri salariale, începând chiar din luna aprilie. Creșterea salarială va fi de 20%, în două etape, ca urmare a negocierilor dintre Ministerul Culturii și sindicate. „Mă bucură faptul că salariații din biblioteci și muzee vor beneficia de o mărire a salariului. Investițiile realizate de noi, atât la Biblioteca Județeană, cât și la Complexul Muzeal sunt, astfel, însoțite și de această recompensă salarială binemeritată, de care vor beneficia bibliotecarii, muzeografii, dar și personalul auxiliar. Prima creștere va fi în aprilie, iar cea de a doua, cel mai probabil în iunie”, a declarat Ionel Bulbuc, vicepreședinte al Consiliului Județean Arad. În ultimii ani, Consiliul Județean Arad a investit sume importante pentru reabilitarea clădirii Complexului Muzeal, modernizarea mai multor secții ale muzeului, a realizat un makerspace la Bibliotecă, a modernizat sistemul de depozitare de carte, a achiziționat o clădire pentru Complexul Muzeal, unde va fi amenajată o secție de etnografie, iar în lucru se află modernizarea energetică a clădirii Bibliotecii Județene. Acestea sunt doar câteva dintre investițiile în Cultură, la care se adaugă și numeroase expoziții, fapt care a dus la o deschidere fără precedent a instituțiilor de cultură.…

Live Arad - Andreea RaduIn urma cu 107 zile
Alte stiri din Ziare Locale

Comentarii

Conecteaza-te pe Ziare 24/7
Pentru mai multe stiri personalizate nevoilor tale.

Alte stiri din Ziare Locale

Vezi mai mult
Despre noiContacteaza-neTermeni de conduitaCookiesPolitica de confidentialitatePolitica GDPRDeclarația privind sclavia modernăEgalitate de șanse, diversitate și incluziuneCodul de eticăCariere
Instagram Facebook TikTok Twitter Pinterest
Unele drepturi rezervate 2023 - Ziare 24/7