Stiri Ziare Locale LUMEA LUI „UNIVERSAL VALABIL”
LUMEA LUI „UNIVERSAL VALABIL”

LUMEA LUI „UNIVERSAL VALABIL”

Toată lumea a auzit de globalizare și, în mare, cam știe ce înseamnă. Dacă nu ne e suficient de clar, atunci în DEX găsim: „globalizare, acțiunea de a globaliza; fenomen de transformare a lumii într-o unitate, care se manifestă la scara întregului glob, prin mijloace specifice”. Mai înseamnă, de asemenea, „a reuni într-un tot elemente disparate”.

Globalizarea presupune așadar efortul de a pune laolaltă părțile pentru a forma un întreg. Aproape sinonim cu el, avem cuvântul universal și, dacă nu vrem să cădem în hățișul terminologiei specifice de ordin logic sau filozofic, zicem că e tot cam același lucru. Căutăm din nou în DEX, iar la cuvântul universal găsim: „care aparține Universului, privitor la Univers; care se extinde asupra întregii lumi, care cuprinde tot ce există și este comun tuturor; care se referă la toate ființele sau lucrurile luate în considerație într-un caz dat”, precum și altele care nu sunt relevante pentru opiniile de față.…

Critic Arad - Critic AradIn urma cu 184 zile
Alte stiri din Ziare Locale

Comentarii

Conecteaza-te pe Ziare 24/7
Pentru mai multe stiri personalizate nevoilor tale.

Alte stiri din Ziare Locale

Vezi mai mult
Despre noiContacteaza-neTermeni de conduitaCookiesPolitica de confidentialitatePolitica GDPRDeclarația privind sclavia modernăEgalitate de șanse, diversitate și incluziuneCodul de eticăCariere
Instagram Facebook TikTok Twitter Pinterest
Unele drepturi rezervate 2023 - Ziare 24/7