Stiri Ziare Locale Lege sau fărădelege la Ovidius? Teodosie a sesizat, din nou, Ministerul Educației, în legătură cu Carta Universității
Lege sau fărădelege la Ovidius? Teodosie a sesizat, din nou, Ministerul Educației, în legătură cu Carta Universității

Lege sau fărădelege la Ovidius? Teodosie a sesizat, din nou, Ministerul Educației, în legătură cu Carta Universității

Replica sesiza, recent, faptul că s-a modificat Carta Universității Ovidius, astfel încât nicio persoană din exterior să nu poată candida la alegerile pentru funcția de rector, alegeri ce vor avea loc anul acesta, undeva prin luna martie. Urmare a acestui fapt, ÎPS Teodosie, dar și Dănuț Epure, au sesizat Ministerul Educației și i-au cerut să analizeze cu celeritate documentul și noile modificări, înainte să-și dea avizul pentru noua Cartă. Se pare că Ministerul Educației a luat taurul de coarne și a informat instituția de învățământ superior, la mijlocul lunii decembrie, să adopte modificările Cartei în raport cu prevederile legale aplicabile inclusiv în privința normelor referitoare la condițiile de ocupare a funcțiilor de conducere de la nivelul instituției. Potrivit unor surse, Senatul va vota noile modificări în ședința de astăzi, 11 ianuarie însă, potrivit acelorași voci, ar menține valabile aceleași puncte care interzic persoanelor din exterior să candideze la funcția de rector. Tocmai de aceea, miercuri, 10 ianuarie, ÎPS a sesizat, din nou, Ministerul Educației.…

Replica Online - Mirela PASCALIn urma cu 198 zile
Alte stiri din Ziare Locale

Comentarii

Conecteaza-te pe Ziare 24/7
Pentru mai multe stiri personalizate nevoilor tale.

Alte stiri din Ziare Locale

Vezi mai mult
Despre noiContacteaza-neTermeni de conduitaCookiesPolitica de confidentialitatePolitica GDPRDeclarația privind sclavia modernăEgalitate de șanse, diversitate și incluziuneCodul de eticăCariere
Instagram Facebook TikTok Twitter Pinterest
Unele drepturi rezervate 2023 - Ziare 24/7