Labirintul și împăcarea cu viața

După Villa Margareta (2015), roman cu un personaj fabulos, Vlad Cernescu, și Efectul fluturelui (2018), în care angajamentul pe linia docu-ficțiunii este ridicat la un standard și mai ambițios, Doina Jela tocmai a găsit de cuviință să-și încheie trilogia. Proiectul a fost unul mai mult decât convingător, în întregul lui, iar ultimul „episod”, Cuibul din inima ei, întregește Povestea printr-o incursiune, o pseudo-epopeică arheologie în situl plin cu „cioburi” și frânturi de „texte” ale propriei familii, focalizând pe străbunicii paterni, adică pe așa numita ramură a „greco-bulgărimii”. Amintirile, imaginarul, memoria și ficțiunea reușesc să ducă la capăt o narațiune fără eroi în sens clasic și fără întâmplări în grilă romanescă, propunând la schimb o punere în proză a vieții însăși, a oamenilor cu siluete de fundal, aparent fără ca nimic să-i îndrituiască la statutul de personaje. Din acest „material” minimalist, din ambiția de a-i pune într-un tablou de familie pe cei ce-i bântuie memoria, Doina Jela a scos o carte plină de farmec, de-o melancolie aproape diafană, dar și de-o tensionată, ba chiar compulsivă rătăcire premeditată prin vestiarele unor destine cu care avea legături vizibile sau discrete.…