Stiri Ziare Locale La tunelul de pe dealul Momaia lucrează specialiști din 12 țări
La tunelul de pe dealul Momaia lucrează specialiști din 12 țări

La tunelul de pe dealul Momaia lucrează specialiști din 12 țări

Stadiul lucrărilor la secțiunea 4 a autostrăzii Pitești-Sibiu, respectiv Curtea de Argeș-Tigveni, a ajuns la 25,5%

Lucrările pe Secțiunea 4 Tigveni – Curtea de Argeș a Autostrăzii Sibiu – Pitești înaintează în ritm susținut, conform unor surse oficiale.

Săpăturile la tunel au ajuns la 414 m în galeria dreaptă și la 283 m în galeria stângă, fiind excavați până acum, din cele două galerii, aproximativ 110.000 mc.

Stadiul fizic al lucrărilor a ajuns la 25,5%.

„Am depășit deja 400 de metri la tunel (Daniela). Am ajuns la primul pasaj de trecere care va conecta cele două tuneluri pentru a trece dintr-un tunel în altul în caz de urgență atunci când va fi dat în trafic. Este o echipă compusă din specialiști din 12 țări care lucrează la un singur obiectiv: să facem cel mai modern tunel din România și în cel ma scurt timp posibil”, a declarat Martin Marusic, managerul proiectului de tunel Daniela, citat de arenaconstructiilor.ro.…

Interes Argesean - Interes ArgeseanIn urma cu 108 zile
Alte stiri din Ziare Locale

Comentarii

Conecteaza-te pe Ziare 24/7
Pentru mai multe stiri personalizate nevoilor tale.

Alte stiri din Ziare Locale

Vezi mai mult
Despre noiContacteaza-neTermeni de conduitaCookiesPolitica de confidentialitatePolitica GDPRDeclarația privind sclavia modernăEgalitate de șanse, diversitate și incluziuneCodul de eticăCariere
Instagram Facebook TikTok Twitter Pinterest
Unele drepturi rezervate 2023 - Ziare 24/7