Fericire pe marginea prăpastiei

Scriam mai demult într-o postare că fericirea are nevoie de un cerc în care să se desfășoare: primești, oferi, primești, oferi, și tot așa. Poate nu primești neapărat ceva de la persoana căreia îi oferi un gest de bunăvoință (din diferite motive), dar fii deschis în privinta fericirii care vine din alte părți. Fii recunoscător pentru bucuriile simple, adesea nevăzute, ignorate. Atunci când așteptăm prea mult de la anumiți oameni, invariabil ne înscriem în cursa pentru dezamăgire fiindcă nimeni nu ne poate oferi tot ce vrem, 24 de ore din 24, 7 zile din 7. E absurd. Oferim cât putem, cui putem. Fericirea vine din acceptarea a ceea ce avem, din planurile pe care ni le facem ca să construim ceva frumos, din ajutorul pe care îl oferim altora fără să avem pretenția ca acea persoană să ne fie recunoscătoare veșnic, din acceptarea faptului că nimeni nu este fericit în fiecare clipă ci din când în când și asta e minunat fiindcă așa reușim să apreciem atunci când avem parte de ceva deosebit. Fericirea noastră e adesea compromisă de așteptările nerealiste pe care le avem de la noi înșine și de la ceilalți.…