Cu alianța PSD-PNL România a intrat în fine în rândul lumii

Adversarii o denunță ca o alianță împotriva firii. Unii chiar o arată ca fiind dovada mult-așteptată că unul sau celălalt partid din această alianță ad-hoc și-a trădat electoratul. În fond, însă, alianța dintre PSD și PNL este ceva natural. Mai mult, este proba faptului că (probabil pentru prima dată) societatea românească se mișcă în pas cu cea vestică. Haideți să explic de ce cred asta:Pentru început, două citate – ca să dăm tonul:Marjorie Taylor Greene (deputat republican, membru al grupului dizidenților din Camera reprezentanților), intervievată recent de Tucker Carlson, declara despre președintele Camerei, republicanul Mike Johnson: „Nu e aceeași persoană pe care am ales-o ca lider al majorității. E ca și cum ar fi membru al Partidului Democrat.”George Galloway (parlamentar britanic, președinte al Partidului Muncitorilor din Marea Britanie), discurs cu ocazia câștigării alegerilor în februarie 2024: „Keir Starmer (liderul Partidului Laburist) și Rishi Sunak (liderul conservator) sunt doi obraji ai aceleiași părți dorsale (n.n. – joc de cuvinte, limba engleză folosind același cuvânt pentru „obraz” și „fesă”). Iar prin victoria noastră amândoi au primit o palmă la fund, în seara aceasta, în Roachdale.”De-o parte și de alta a Atlanticului, dizidenții denunță același fenomen, în rândul forțelor politice consacrate: Coalizarea și alianța transpartinică între ceea ce tradițional reprezenta dreapta și stânga eșichierului politic. În SUA, cârcotașii folosesc expresii ca „The War Party” (Partidul Războiului) sau „The Uniparty” (Partidul Unic) pentru a descrie alianța ad-hoc dintre majoritatea desăvârșită a Partidului Democrat și majoritatea covârșitoare a aleșilor republicani – privind mai toate subiectele de mare importanță.Deși deține majoritatea în camera inferioară a Parlamentului american, partidul republican nu reușește să se impună – pentru că majoritatea republicanilor fac aceeași politică precum democrații (pe subiecte ca Ucraina sau Israel), respectiv se dau loviți în aripă când vine vorba de alte subiecte contondente (granița de sud, deficitul bugetar și datoria publică monstruoasă a SUA, finanțarea apărării etc.). De partea lor, democrații promit de cel puțin 20 de ani să legifereze privind alte subiecte de campanie – ca armele și avortul – dar când vine vorba de fapte se dau și ei loviți în aripă.În aceste condiții, minoritatea dizidentă a republicanilor a forțat alegerea condiționată a unui președinte al Camerei Reprezentanților – condiția fiind să aplice un alt fel de program. După câteva luni, acesta a început – previzibil și iremediabil – să facă politica Casei Albe (sau, mai degrabă, a „Uniparty”) și dizidenții l-au dat jos. Actualul lider al republicanilor urmează cât de curând să pună în aplicare planul lui Biden privind finanțarea războaielor din Ucraina și Israel – și probabil urmează să fie dat jos și el.…