Stiri Ziare Locale Copil rănit de explozia unei petarde. I-au fost amputate două degete
Copil rănit de explozia unei petarde. I-au fost amputate două degete

Copil rănit de explozia unei petarde. I-au fost amputate două degete

Un copil în vârstă de 10 ani a fost grav rănit în urma exploziei unei petarde. Polițiștii au deschis o anchetă cu privire la incidentul care a avut loc, duminică, în comuna prahoveană Fulga.

Purtătorul de cuvânt al Serviciului Județean de Ambulanță Prahova, George Duță, a precizat luni, pentru Agerpres, că minorul a suferit amputație la nivelul a două degete, dar și un traumatism ocular.

Polițiștii au deschis un dosar penal în acest caz.

„La fața locului au fost găsite și ridicate fragmente de articole pirotehnice, în vederea continuării cercetărilor. În cauză, se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă, urmând a se stabili proveniența articolelor pirotehnice și legalitatea comercializării și deținerii acestora”, a informat și Inspectoratul Județean de Poliție (IJP) Prahova.…

Mesagerul de Alba - Mesagerul de AlbaIn urma cu 281 zile
Alte stiri din Ziare Locale

Comentarii

Conecteaza-te pe Ziare 24/7
Pentru mai multe stiri personalizate nevoilor tale.

Alte stiri din Ziare Locale

Vezi mai mult
Despre noiContacteaza-neTermeni de conduitaCookiesPolitica de confidentialitatePolitica GDPRDeclarația privind sclavia modernăEgalitate de șanse, diversitate și incluziuneCodul de eticăCariere
Instagram Facebook TikTok Twitter Pinterest
Unele drepturi rezervate 2023 - Ziare 24/7