Stiri Ziare Locale Copil de 8 ani, căzut din telescaun în stațiunea Straja. Era însoțit tot de un minor
Copil de 8 ani, căzut din telescaun în stațiunea Straja. Era însoțit tot de un minor

Copil de 8 ani, căzut din telescaun în stațiunea Straja. Era însoțit tot de un minor

Un băieţel de 8 ani a căzut din telescaun la Straja, de la o înălţime de patru metri. În momentul incidentului, copilul era nesupravegheat şi alături de el era un alt minor. După incident, băiatul a fost dus de urgenţă la spital.

Citește și: Deputată din Luxemburg, obligată să-și ceară scuze pentru denigrarea românilor

Cei care l-au observat pe copil căzut sub bara de protecție au fost cei care se ocupă de instalație. Și pentru a reduce din distanța față de pământ, aceștia au schimbat mersul telescaunului. Au și reușit acest lucru, deoarece în momentul în care l-au văzut pe copil, acesta se afla la o distanță de 7 metri, iar când a căzut, a căzut de la o distanță de 4 metri. Salvamontiștii spun că cel mai probabil accidentul a avut loc din cauză că micuțul nu a pus schiurile pe talpa de protecție a barei și astfel a alunecat sub ea.Din fericire, copilul în vârstă de 8 ani nu este în stare gravă, a suferit câteva traumatisme și a fost transportat de urgență la spitalul din Lupeni, unde primește îngrijiri de specialitate.…

Jurnalul De Arges - Simion CristinaIn urma cu 129 zile
Alte stiri din Ziare Locale

Comentarii

Conecteaza-te pe Ziare 24/7
Pentru mai multe stiri personalizate nevoilor tale.

Alte stiri din Ziare Locale

Vezi mai mult
Despre noiContacteaza-neTermeni de conduitaCookiesPolitica de confidentialitatePolitica GDPRDeclarația privind sclavia modernăEgalitate de șanse, diversitate și incluziuneCodul de eticăCariere
Instagram Facebook TikTok Twitter Pinterest
Unele drepturi rezervate 2023 - Ziare 24/7