Stiri Ziare Locale Aradul, în top trei județe cu cei mai mulți prosumatori din România
Aradul, în top trei județe cu cei mai mulți prosumatori din România

Aradul, în top trei județe cu cei mai mulți prosumatori din România

Febra panourilor fotovoltaice a cuprins toată țara și, în acest moment, nu există vreun județ care să fie complet lipsit de prosumatori. În total, în România, existau la finalul lunii octombrie 2023 un număr de 101.605 prosumatori, având o putere instalată totală de 1.298 MW, potrivit ultimelor date publicate de Autoritatea Națională de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE). Ilfov, Timiș și Arad sunt în topul județelor cu numărul cel mai mare de prosumatori, ceea ce ne arată că pentru a face parte din acest club este nevoie în primul rând de resurse financiare și, în al doilea rând, de o zonă cu potențial solar mare, scrie hotnews.ro. Astfel, în județul Ilfov, existau la finalul lunii octombrie un număr de 8.128 de prosumastori, cu o putere instalată cumulată de 103,23 MW. Este, de altfel, singurul județ unde suma capacităților instalate depășește 100 MW. Localitățile din jurul Capitalei sunt foarte înstărite, iar oamenii au case mari, care se pretează instalării de panouri fotovoltaice. Urmează județele Timiș și Arad, unde potențialul solar este unul foarte mare. În Timiș există 5.674 de prosumatori, cu o capacitate totală de 74,34 MW, iar în Arad sunt 4.024 prosumatori, cu 45,99 MW în total. Clasamentul continuă cu Dolj, București, Argeș, Bihor, Constanța, Suceava și Mureș, în fiecare dintre aceste județe existând panouri cu puterea totală de peste 40 MW. În partea de jos a tabelului sunt în județele Tulcea (1.131 prosumatori – 13,63 MW), Botoșani (13,63 MW), Covasna (13,23 MW) și Caraș-Severin (976 prosumatori – 11,19 MW).…

Live Arad - Adrian PavelIn urma cu 205 zile
Alte stiri din Ziare Locale

Comentarii

Conecteaza-te pe Ziare 24/7
Pentru mai multe stiri personalizate nevoilor tale.

Alte stiri din Ziare Locale

Vezi mai mult
Despre noiContacteaza-neTermeni de conduitaCookiesPolitica de confidentialitatePolitica GDPRDeclarația privind sclavia modernăEgalitate de șanse, diversitate și incluziuneCodul de eticăCariere
Instagram Facebook TikTok Twitter Pinterest
Unele drepturi rezervate 2023 - Ziare 24/7