Stiri Ziare Locale Aproape jumătate dintre pacienţii care şi-au făcut bronhoscopii, diagnosticaţi cu neoplasm pulmonar
Aproape jumătate dintre pacienţii care şi-au făcut bronhoscopii, diagnosticaţi cu neoplasm pulmonar

Aproape jumătate dintre pacienţii care şi-au făcut bronhoscopii, diagnosticaţi cu neoplasm pulmonar

Medicii pneumologi din cadrul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă (SCJU) Arad au tras un semnal de alarmă cu privire la numărul mare de pacienţi diagnosticaţi cu neoplasm pulmonar, aproape jumătate dintre cei care şi-au făcut bronhoscopii primind acest diagnostic, în creştere faţă de anul trecut.

Medicii specialişti arădeni spun că în primele două luni ale anului 85 de pacienţi şi-au făcut bronhoscopii în spital, iar 39 au fost diagnosticaţi cu neoplasm pulmonar (47%).

„Este foarte important să ne verificăm periodic sănătatea plămânilor. Aceştia nu dor, pentru că au puţini receptori ai durerii, iar simptomele în cazul neoplasmului apar abia când boala este în stadiu avansat. În urma consultului general, de specialitate, în funcţie de simptomatologie, pacientul va fi investigat prin efectuarea unei endoscopii bronşice (bronhoscopie).…

Actualitati Arad - Actualități AradIn urma cu 114 zile
Alte stiri din Ziare Locale

Comentarii

Conecteaza-te pe Ziare 24/7
Pentru mai multe stiri personalizate nevoilor tale.

Alte stiri din Ziare Locale

Vezi mai mult
Despre noiContacteaza-neTermeni de conduitaCookiesPolitica de confidentialitatePolitica GDPRDeclarația privind sclavia modernăEgalitate de șanse, diversitate și incluziuneCodul de eticăCariere
Instagram Facebook TikTok Twitter Pinterest
Unele drepturi rezervate 2023 - Ziare 24/7