Stiri Ziare Locale Angajaţii DRDP de la Nădlac, „pârâţi” de directoarea lor
Angajaţii DRDP de la Nădlac, „pârâţi” de directoarea lor

Angajaţii DRDP de la Nădlac, „pârâţi” de directoarea lor

Potrivit informaţiilor pe care le deţinem, ancheta procurorilor de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Arad, care vizează infracţiuni de corupţie comise de angajaţii Direcţiei Regionale de Drumuri şi Poduri Timişoara de la agenţiile de încasare din vama Nădlac, ar fi pornit chiar de la sesizările depuse de către Nicoleta Pordea, directorul DRDP Timişoara. Aceasta ar fi observat cum, cu nonşalanţă, subalternii ei de la Agenţiile de Control şi Încasare de la Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac II luau mici şpăgi chiar sub camerele de luat vederi, în timp ce erau filmaţi. Iniţial, sesizarea ar fi fost depusă de Pordea la DNA Timişoara. Însă, din cauza faptului că sumele luate cu titlu de mită de către cei de la DRDP Timişoara erau mici, DNA a trimis dosarul pentru soluţionare către Parchetul de pe lângă Tribunalul Arad. Potrivit informaţiilor noastre, directoarea DRDP Timişoara ar fi făcut sesizările în perioada în care procurorii DNA instrumentau dosarul în care Florea Dascălu, fost director în cadrul CNAIR, a fost arestat pentru luare de mită. Imaginile ar fi fost puse la dispoziţia anchetatorilor în momentul în care Pordea ar fi fost chemată la DNA, pentru a da declaraţii în dosarul lui Dascălu.…

Arad On - Alin GherasimIn urma cu 142 zile
Alte stiri din Ziare Locale

Comentarii

Conecteaza-te pe Ziare 24/7
Pentru mai multe stiri personalizate nevoilor tale.

Alte stiri din Ziare Locale

Vezi mai mult
Despre noiContacteaza-neTermeni de conduitaCookiesPolitica de confidentialitatePolitica GDPRDeclarația privind sclavia modernăEgalitate de șanse, diversitate și incluziuneCodul de eticăCariere
Instagram Facebook TikTok Twitter Pinterest
Unele drepturi rezervate 2023 - Ziare 24/7