Stiri Ziare Locale Angajații din Sănătate, la un pas de a declanșa grevă generală începând de luna viitoare
Angajații din Sănătate, la un pas de a declanșa grevă generală începând de luna viitoare

Angajații din Sănătate, la un pas de a declanșa grevă generală începând de luna viitoare

Angajaţii din Sănătate anunţă că vor intra în grevă, luna viitoare. Nemulţumirile sunt legate de salariile mult prea mici, dar şi de lipsa acută de personal. Federaţia Sanitas a strâns până în prezent cel puțin 20 de mii de semnături pentru a declanșa un conflict colectiv de muncă. În spitalele din București este nevoie de aproape 900 de medici, iar la nivel național situația este mult mai gravă, ceea ce ar putea declanșa o adevărată criză în sistemul medical, spun sindicatele. Posturile au fost blocate din cauza ordonanței austerității, iar acum medicii sunt nevoiți să aștepte aprobarea unui memorandum. Sindicaliștii mai reclamă însă și că blocarea posturilor a dus la epuizarea personalului existent, scrie antena3.ro. În prezent, un asistent medical are salariul aproape de salariul minim pe economie, media fiind între 3.000 şi 4.000 de lei (aproximativ 600 euro, respectiv 800 de euro). Cei de la Federația Sanitas mai au nevoie de cel puțin 30 de mii de semnături, însă au suficient timp la dispoziție, spun liderii de sindicat. Astăzi, managerii de spitale vor veni la sediul ASSMB pentru a stabili ce vor face în perioada următoare. Cei de la guvern au promis soluții.…

Live Arad - Adrian PavelIn urma cu 201 zile
Alte stiri din Ziare Locale

Comentarii

Conecteaza-te pe Ziare 24/7
Pentru mai multe stiri personalizate nevoilor tale.

Alte stiri din Ziare Locale

Vezi mai mult
Despre noiContacteaza-neTermeni de conduitaCookiesPolitica de confidentialitatePolitica GDPRDeclarația privind sclavia modernăEgalitate de șanse, diversitate și incluziuneCodul de eticăCariere
Instagram Facebook TikTok Twitter Pinterest
Unele drepturi rezervate 2023 - Ziare 24/7