Guvernul României a aprobat joi, 11 ianuarie, la propunerea Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei, un memorandum privind aprobarea unei sesiuni de organizare a unor concursuri sau examene pentru ocuparea unor posturi vacante sau temporar vacante din sectorul sănătate şi asistenţă socială din cadrul instituţiilor publice locale care au depus cereri eligibile neaprobate în anul 2023. Aprobarea acestui act normativ vine în contextul în cele mai multe spitale din România au reclamat faptul că se confruntă cu o criză acută de personal şi nu pot ocupa posturile vacante din cauza „ordonanţei austerităţii” (prin care au fost blocate angajările în sistemul bugetar). „Am susţinut încă de anul trecut în Guvern ideea că sunt profesii şi categorii sociale sensibile, care vor fi afectate de blocarea sau reducerea posturilor, iar repercusiunile se vor simţi în toată societatea. Instituţiile statului trebuie să fie mai suple, dar să rămână eficiente. Aveam nevoie de cadrul legal pentru ca instituţiile din domeniul sănătăţii să nu fie afectate, pentru că lipsa de personal conduce la efecte nefaste pentru toţi cetăţenii vulnerabili. Serviciile medicale sunt indispensabile populaţiei şi atragerea de personal de calitate este o nevoie permanentă”, a precizat ministrul Dezvoltării, Adrian Veştea, după şedinţa de Guvern.…
B365 - Bucuresti
B365 - Bucuresti
B365 - Bucuresti
Cugir Info
e Bihoreanul
e Bihoreanul