Stiri Ziare Locale 1 milion de cereri de azil în 2023 la nivelul UE. Câte au fost depuse în România
1 milion de cereri de azil în 2023 la nivelul UE. Câte au fost depuse în România

1 milion de cereri de azil în 2023 la nivelul UE. Câte au fost depuse în România

Peste un milion de cereri de azil, în principal din partea sirienilor şi afganilor, au fost depuse în 2023 în Uniunea Europeană, ceea ce constituie un record al ultimilor şapte ani, potrivit Agenţiei Europene pentru Azil, relatează AFP.

Citește și: Google a fost dat în judecată de peste 30 de companii media europene pentru abuz privind publicitatea digitală

În România, numărul acestora a fost mai mic în 2023 față de 2022.Astfel, numărul cererilor de protecţie în cele 27 de ţări ale UE, precum şi în Norvegia şi Elveţia, ţări asociate spaţiului Schengen, a crescut cu 18% faţă de 2022, ajungând la 1,14 milioane, a precizat Agenţia Europeană pentru Azil (EUAA) într-un raport publicat miercuri. Această tendinţă confirmă creşterea observată începând din 2020, când UE a ieşit din pandemia de coronavirus în timpul căreia călătoriile au fost restricţionate. De asemenea, este aproape de nivelul înregistrat în 2015-2016, când 1,3 milioane de persoane – mulţi dintre ei sirieni care fugeau de războiul civil – au căutat refugiu.Lider în ceea ce priveşte numărul de cereri de azil primite în 2023 este Germania, care a înregistrat 334.000 de cereri de azil (29% din total), de două ori mai multe decât Franţa (167.000), care se află pe locul al doilea. Urmează Spania, cu 162.000 de cereri, şi Italia, cu 136.000. Cu toate acestea, în timp ce Germania a primit aproape una din trei cereri de azil, Cipru, Austria şi Grecia sunt ţările care au înregistrat cele mai multe cereri în raport cu populaţia lor.…

Jurnalul De Arges - Simion CristinaIn urma cu 116 zile
Alte stiri din Ziare Locale

Comentarii

Conecteaza-te pe Ziare 24/7
Pentru mai multe stiri personalizate nevoilor tale.

Alte stiri din Ziare Locale

Vezi mai mult
Despre noiContacteaza-neTermeni de conduitaCookiesPolitica de confidentialitatePolitica GDPRDeclarația privind sclavia modernăEgalitate de șanse, diversitate și incluziuneCodul de eticăCariere
Instagram Facebook TikTok Twitter Pinterest
Unele drepturi rezervate 2023 - Ziare 24/7