Omul care a deținut Formula 1 până în 2017, timp de peste 40 de ani, și-a recunoscut azi vinovăția în dosarul în care era acuzat de fraudă fiscală. Miliardarul era acuzat că nu a declarat la Fiscul din Marea Britanie mai multe active pe care le avea în străinătate, în valoare de 464 de milioane de euro.
Potrivit BBC, Ecclestone a declarat inițial că este nevinovat, dar azi, cu o lună înainte să înceapă procesul, a declarat că este vinovat și a ajuns la o înțelegere cu autoritățile britanice.
El a fost condamnat la 17 luni de închisoare cu suspendare.. În plus, el va trebuie să achite o suma de 757 de milioane de euro.
2,9 miliarde de dolarie averea lui Bernie Ecclestone
În iulie 2022, Ecclestone a fost acuzat de fraudă și fals în declarații.
„Serviciul de Urmărire Penală al Coroanei (CPS) a analizat un dosar de probe de la FISC (HMRC) și a autorizat o acuzație împotriva lui Bernard Ecclestone de fraudă prin fals în declarații în ceea ce privește omisiunea sa de a declara la HMRC existența unor active deținute în străinătate despre care se crede că valorează peste 400 de milioane de lire sterline”, a declarat Andrew Penhale, șeful Serviciului de Urmărire Penală al Coroanei.…
GSP
GSP
GSP
GSP
GSP
GSP