Marian Grigoraş, susţinut de PNL, a spus că erorile „îmi aparțin doar mie”, fără să detalieze.
„Tuturor celor care m-au susţinut le mulţumesc. Realizările mele sunt şi realizările lor. Erorile, dacă le-am făcut, îmi aparţin doar mie. Întotdeauna am respectat legea în cadrul activităţii la Instituţia Prefectului – Judeţul Iaşi şi nu îmi doresc în niciun fel afectarea imaginii acesteia”, a transmis subprefectul Marian Grigoraş pe Facebook.
El nu a lămurit, concret, ce l-a determinat să recurgă la acest gest, dar demisia a venit la două săptămâni după ce site-ul reporteris.ro a publicat o fotografie în care apărea în pat alături de o tânără care a fost avansată cu sprijinul PSD, apoi al PNL, pentru a ocupa diverse funcţii în administraţia ieşeană.…
Adevarul
Adevarul
Adevarul
Adevarul
Adevarul
Adevarul