Stiri Politice Cum sunt împărțite între partide resursele din Programul „Saligny“
Cum sunt împărțite între partide resursele din Programul „Saligny“

Cum sunt împărțite între partide resursele din Programul „Saligny“

La doi ani de la aprobarea Programului de Investiții „Anghel Saligny“, sumele virate către primării sunt modice, cel mai bine în clasamentul decontărilor stând aleșii PSD.

Potrivit ultimul raport al organizației neguvernamentale Export Forum, din 4.690 de proiecte aprobate prin ordin de ministru în cadrul programului Anghel Saligny au fost semnate contracte pentru 2.208 de proiecte, cu 1.775 de beneficiari.

La nivel de partide, distribuția pe fonduri alocate și contracte semnate este relativ proporțională la PSD și PNL, principalii beneficiari ai proiectelor. UAT-urile conduse de primari sau președinți de consilii județene PSD stau mai bine la capitolul deconturi. Astfel, 53% din deconturi au mers către primarii PSD (0,8 miliarde lei), iar 39% către liberali (0,6 miliarde lei). Toate acestea în condițiile în care valoarea alocărilor e de 23,5 miliarde la PSD, iar a contractării, de 11,3 miliarde. În acest timp, la PNL valoarea alocărilor e de 20,5 miliarde și cea a contractărilor, de 10,4 miliarde lei.…

Adevarul - Radu EremiaIn urma cu 26 zile
Alte stiri din Politice

Comentarii

Conecteaza-te pe Ziare 24/7
Pentru mai multe stiri personalizate nevoilor tale.

Alte stiri din Politice

Vezi mai mult
Despre noiContacteaza-neTermeni de conduitaCookiesPolitica de confidentialitatePolitica GDPRDeclarația privind sclavia modernăEgalitate de șanse, diversitate și incluziuneCodul de eticăCariere
Instagram Facebook TikTok Twitter Pinterest
Unele drepturi rezervate 2023 - Ziare 24/7