Pe 18 octombrie 1938, în Bărcănești, a venit pe lume un viitor titan al criticii literare românești, Constantin Stănescu, cunoscut mai ales sub numele de C. Stănescu.
Crescut în familia învățătorilor Tinca și Constantin Stănescu, a avut privilegiul de a fi înconjurat de cărți și cunoaștere încă de la o vârstă fragedă.
Educația sa a început în comuna natală, la școala elementară din Bărcănești (1946-1952), apoi și-a continuat studiile la prestigiosul Liceu „Mihai Viteazul” din București (1952-1955). Drumul său academic a atins apogeul la Facultatea de Limba și Literatura Română a Universității din București (1957-1962), unde și-a clădit fundația literară și critică.
În 1971, Constantin Stănescu a obținut titlul de doctor în filologie la Universitatea din București cu o teză dedicată Dezvoltării sonetului în Renașterea italiană. Această realizare a marcat începutul unei cariere academice și critice care avea să se extindă pe parcursul decadelor următoare.
După absolvirea facultății, C. Stănescu și-a început cariera în domeniul jurnalismului, contribuind semnificativ la ziarul Scînteia tineretului (1962-1977) în roluri precum redactor, șef de secție și redactor-șef adjunct. Ulterior, și-a adus aportul la Scînteia (1984-1989) și la ziarul Adevărul (1989-2005), unde a fost șeful departamentului cultural. În 1990, alături de Mihai Caranfil și Victor Vântu, a fondat suplimentul Adevărul literar și artistic, pe care l-a condus până în 2005. Această perioadă a fost considerată una dintre cele mai fertile și creative din peisajul cultural românesc (1990-2005).
Debutul său în lumea publicistică a avut loc în 1961, când a început să publice critică literară în ziarul Scînteia tineretului. De-a lungul timpului, croniclele literare ale lui C. Stănescu au fost incluse în mai multe volume. Cronica sa literară a debutat în volumul Cronici literare (1971), premiat de Asociația Scriitorilor din București pentru analizele asupra operelor unor mari autori precum Mihail Sadoveanu, Ioan Slavici, Marin Preda, și alții.
În volumul ulterior, Poeți și critici (1972), a explorat lucrările unor personalități literare contemporane, consolidându-și reputația ca „un spirit pertinent în diagnosticul literar”. Cu toate acestea, criticii au notat o schimbare în tonul său după transferarea la Scînteia, marcând o perioadă de conformism ideologic.
După Revoluția din decembrie 1989, C. Stănescu a publicat volume precum Interviuri din tranziție (1996) și Accente (2003), oferind cititorilor o privire în culisele vieții culturale românești din acea perioadă tumultuoasă. De-a lungul timpului, el și-a menținut o abordare pasionată și uneori polemică, dar întotdeauna concentrată pe analiza interpretativă mai mult decât pe examinarea operei în sine.
Considerat de unii drept „un polemist pătimaș”, dar apreciat pentru analiza sa interpretativă, C. Stănescu și-a lăsat amprenta în peisajul critic literar românesc. Fiecare articol, fiecare recenzie a contribuit la conturarea unei imagini complexe și profunde a operei literare, reflectând o viață dedicată cu pasiune și inteligență literaturii.…
Ziare247
Ziare247
Ziare247
Ziare247
Ziare247
Ziare247