Stiri Externe Armata americană a paraşutat ajutoare în Gaza, după ce peste 100 de palestinieni au fost ucişi în timp ce aşteptau camioanele umanitare | VIDEO
Armata americană a paraşutat ajutoare în Gaza, după ce peste 100 de palestinieni au fost ucişi în timp ce aşteptau camioanele umanitare | VIDEO

Armata americană a paraşutat ajutoare în Gaza, după ce peste 100 de palestinieni au fost ucişi în timp ce aşteptau camioanele umanitare | VIDEO

Lansarea ajutoarelor din SUA s-a făcut folosindu-se avioane de transport C-130. Acestea care au paraşutat peste 38.000 de porţii de mâncare de-a lungul coastei mediteraneene a Fâşiei Gaza, a precizat armata americană într-un comunicat. Forţele iordaniene au participat, de asemenea, la operaţiune.

„Efectuăm planificări pentru potenţiale misiuni ulterioare de livrare a ajutoarelor pe cale aeriană”, se arată în comunicat.

Un oficial american a declarat pentru Reuters că paraşutările au avut loc deasupra sud-vestului Gaza şi a oraşului Mawasi.

Alte ţări, printre care Iordania şi Franţa, au trimis deja ajutoare prin paraşutare în Gaza, unde, potrivit Biroului ONU pentru coordonarea afacerilor umanitare, un sfert din populaţie – 576.000 de persoane – se află la un pas de foamete.…

Libertatea - Bobi NeacșuIn urma cu 120 zile
Alte stiri din Externe

Comentarii

Conecteaza-te pe Ziare 24/7
Pentru mai multe stiri personalizate nevoilor tale.

Alte stiri din Externe

Vezi mai mult
Despre noiContacteaza-neTermeni de conduitaCookiesPolitica de confidentialitatePolitica GDPRDeclarația privind sclavia modernăEgalitate de șanse, diversitate și incluziuneCodul de eticăCariere
Instagram Facebook TikTok Twitter Pinterest
Unele drepturi rezervate 2023 - Ziare 24/7