Stiri Economie Pe ascuns. S-a făcut analiză pe impozitul progresiv
Pe ascuns. S-a făcut analiză pe impozitul progresiv

Pe ascuns. S-a făcut analiză pe impozitul progresiv

Ministerul Finanţelor a început încă de anul trecut o analiză privind impozitul progresiv, discuţia este şi una tehnică şi una politică, dar decizia introducerii acestuia va fi pur politică, a dezvăluit joi Alin Andrieş, secretar de stat în Ministerul Finanţelor, la conferinţa de taxe PwC România.

„Această analiză (a impozitului progresiv – n. r.) a început de anul trecut şi trebuie să menţionez (…) că genul acesta de analiză are loc în mod continuu, fiindcă sistemul economic, mediul de afaceri este unul foarte, foarte dinamic şi noi trebuie să ne adaptăm şi să identificăm zonele în care trebuie să intervenim. Reforma fiscală pe care ne-am asumat-o are două componente. Are o componentă de eliminare sau diminuare a distorsiunilor generate de un cadru fiscal sau, altfel spus, să creăm un cadru fiscal mai eficient, mai echitabil. Şi aici am început acest proces prin eliminarea unor facilităţi sau distorsiuni, ceea ce va genera un efect pozitiv din perspectiva creşterii veniturilor fiscale, dar şi din perspectiva, să spunem, unui mediu concurenţial mai echitabil. În al doilea rând, întotdeauna discuţia între cota unică sau impozit progresiv este o discuţie şi tehnică, este şi o discuţie, să spunem, politică. La nivelul Ministerului Finanţelor noi avem această analiză. Am discutat pe întreg parcursul, deoarece consultanţa oferită de Banca Mondială, care s-a finalizat printr-un raport, face o analiză a sistemului fiscal şi oferă câteva alternative”, a arătat Alin Andrieş.…

Cotidianul - (I.R.), B C, (I.R.), L.V.In urma cu 137 zile
Alte stiri din Economie
BNR, despre Tezaurul trimis la Moscova
Cotidianul - Cosmin Pam Matei, Cosmin Pam Matei, Cosmin Pam Matei, Cosmin Pam Matei, Cosmin Pam Matei, Ioan Vieru
Să ne plătim creditul la bănci mai repede? Un expert dă un exemplu
Cotidianul - Cosmin Pam Matei, Cosmin Pam Matei, Cosmin Pam Matei, (V.N.)
Se vinde Hotelul Ambasador din București
Cotidianul - Cosmin Pam Matei, (V.N.), (V.N.), B C
Prognozele agenţiei Fitch pentru România
Cotidianul - (V.N.), (V.N.), B C, Mihai Soare, Cosmin Pam Matei, Octavian Știreanu, (R.C.)

Comentarii

Conecteaza-te pe Ziare 24/7
Pentru mai multe stiri personalizate nevoilor tale.

Alte stiri din Economie

Cotidianul

Cotidianul

Economie

BNR, despre Tezaurul trimis la Moscova
In urma cu 131 zile
Cotidianul - Cosmin Pam Matei, Cosmin Pam Matei, Cosmin Pam Matei, Cosmin Pam Matei, Cosmin Pam Matei, Ioan Vieru
Cotidianul

Cotidianul

Economie

Să ne plătim creditul la bănci mai repede? Un expert dă un exemplu
In urma cu 132 zile
Cotidianul - Cosmin Pam Matei, Cosmin Pam Matei, Cosmin Pam Matei, (V.N.)
Cotidianul

Cotidianul

Economie

Se vinde Hotelul Ambasador din București
In urma cu 133 zile
Cotidianul - Cosmin Pam Matei, (V.N.), (V.N.), B C
Cotidianul

Cotidianul

Economie

Prognozele agenţiei Fitch pentru România
In urma cu 135 zile
Cotidianul - (V.N.), (V.N.), B C, Mihai Soare, Cosmin Pam Matei, Octavian Știreanu, (R.C.)
Cotidianul

Cotidianul

Economie

Banii pentru fermieri
In urma cu 136 zile
Cotidianul - (V.N.), B C, Mihai Soare, (V.N.), CD M
Cotidianul

Cotidianul

Economie

Un nou „campion” al statului
In urma cu 136 zile
Cotidianul - Mihai Soare, (V.N.), Cosmin Pam Matei, (I.R.)
Vezi mai mult
Despre noiContacteaza-neTermeni de conduitaCookiesPolitica de confidentialitatePolitica GDPRDeclarația privind sclavia modernăEgalitate de șanse, diversitate și incluziuneCodul de eticăCariere
Instagram Facebook TikTok Twitter Pinterest
Unele drepturi rezervate 2023 - Ziare 24/7