Stiri Economie Engie România nu va emite facturi în primele săptămâni din luna ianuarie. Care este motivul
Engie România nu va emite facturi în primele săptămâni din luna ianuarie. Care este motivul

Engie România nu va emite facturi în primele săptămâni din luna ianuarie. Care este motivul

Engie România va derula, în perioada 1 - 22 ianuarie 2024, lucrări de actualizare şi îmbunătăţire a sistemelor sale informatice, astfel că vor exista limitări şi indisponibilităţi temporare în procesarea solicitărilor din partea clienţilor, iar anumite funcţionalităţi nu vor putea fi utilizate.

Potrivit unui comunicat al companiei, furnizarea de gaze naturale, energie electrică şi servicii tehnice nu va fi afectată de aceste operaţiuni, potrivit Agerpres.

În această perioadă, clienţii Engie vor avea la dispoziţie alte mijloace alternative de contact, online şi fizice. Astfel, cererile de reluare a furnizării de energie vor fi preluate în centrele de relaţii cu clienţii sau la numărul de Call Center 021.9366, unde pot fi transmise de luni până vineri, în intervalul orar 08:00-20:00. Pentru urgenţe tehnice de gaze naturale (incendii, explozii, miros de gaze, lipsă accidentală de gaze) sau energie electrică (întreruperi furnizare energie electrică), clienţii pot apela, în continuare, serviciul Urgenţe non-stop specificat pe factură.…

Adevarul - Maria ŢagaIn urma cu 219 zile
Alte stiri din Economie
BNR, despre Tezaurul trimis la Moscova
Cotidianul - Cosmin Pam Matei, Cosmin Pam Matei, Cosmin Pam Matei, Cosmin Pam Matei, Cosmin Pam Matei, Ioan Vieru
Să ne plătim creditul la bănci mai repede? Un expert dă un exemplu
Cotidianul - Cosmin Pam Matei, Cosmin Pam Matei, Cosmin Pam Matei, (V.N.)
Se vinde Hotelul Ambasador din București
Cotidianul - Cosmin Pam Matei, (V.N.), (V.N.), B C
Prognozele agenţiei Fitch pentru România
Cotidianul - (V.N.), (V.N.), B C, Mihai Soare, Cosmin Pam Matei, Octavian Știreanu, (R.C.)

Comentarii

Conecteaza-te pe Ziare 24/7
Pentru mai multe stiri personalizate nevoilor tale.

Alte stiri din Economie

Cotidianul

Cotidianul

Economie

BNR, despre Tezaurul trimis la Moscova
In urma cu 130 zile
Cotidianul - Cosmin Pam Matei, Cosmin Pam Matei, Cosmin Pam Matei, Cosmin Pam Matei, Cosmin Pam Matei, Ioan Vieru
Cotidianul

Cotidianul

Economie

Să ne plătim creditul la bănci mai repede? Un expert dă un exemplu
In urma cu 131 zile
Cotidianul - Cosmin Pam Matei, Cosmin Pam Matei, Cosmin Pam Matei, (V.N.)
Cotidianul

Cotidianul

Economie

Se vinde Hotelul Ambasador din București
In urma cu 132 zile
Cotidianul - Cosmin Pam Matei, (V.N.), (V.N.), B C
Cotidianul

Cotidianul

Economie

Prognozele agenţiei Fitch pentru România
In urma cu 134 zile
Cotidianul - (V.N.), (V.N.), B C, Mihai Soare, Cosmin Pam Matei, Octavian Știreanu, (R.C.)
Cotidianul

Cotidianul

Economie

Banii pentru fermieri
In urma cu 134 zile
Cotidianul - (V.N.), B C, Mihai Soare, (V.N.), CD M
Cotidianul

Cotidianul

Economie

Un nou „campion” al statului
In urma cu 135 zile
Cotidianul - Mihai Soare, (V.N.), Cosmin Pam Matei, (I.R.)
Vezi mai mult
Despre noiContacteaza-neTermeni de conduitaCookiesPolitica de confidentialitatePolitica GDPRDeclarația privind sclavia modernăEgalitate de șanse, diversitate și incluziuneCodul de eticăCariere
Instagram Facebook TikTok Twitter Pinterest
Unele drepturi rezervate 2023 - Ziare 24/7